duminică, 21 octombrie 2012

Valul profetiilor de Steven Saylor

Tocmai am terminat de citit aceasta carte, care pe mine m-a induiosat foarte mult mai ales spre final. Nu mi-a lipsit dara umeda din privire cand am citit ultimele doua capitole. Cum spuneam si cand am scris despre Jurnalele vampirilor, m-am atasat de personaje. Cel putin mie asa mi se intampla mereu cand citesc o carte suficient de fascinanta pentru mine incat sa intru cu totul in poveste. E ca si cum tot ce se intampla acolo, face parte din viata mea, ca si cum personajele ar vorbi cu mine, sau multe din ele ar face parte din mine, regasindu-ma in ele. Eu insa m-am regasit mult in personajul numit Descoperitorul pentru ca eu l-am perceput ca pe un om capabil, de incredere, cu emotii puternice, si o personalitate frumoasa. Eu asa l-am perceput. Mi s-a parut genul de om care a stiut mereu ceea ce trebuia sa faca pentru a ajunge la punctul ce si-l dorea, si asta referitor la sirul povestii expus in carte. S-a bucurat de increderea femeilor care le-a supus la interogatoriu despre Casandra, si nu numai a lor, ci a multora care i-a ajutat de-a lungul timpului.
Eu rolul lui l-am luat ca si cum ar fi in zilele noastre un avocat. Cred ca defapt chiar asta era nu? Un fel de " avocat " al Romei antice, cu dreptatea in sange. Nu mi s-a parut nici prea rigid, dar nici prea moale, cu o personalitate flexibila reusind sa faca cei interogati sa se simta in apele lor si sa-si dezvaluie din propria initiativa secretele. Ceea ce este un lucru de bun augur!!!
Finalul m-a induiosat foarte mult pentru ca moarta Casandrei si sentimentele evidente si mai putin evidente care trebuiau sa le aduca cititorul la suprafata prin intelegera si perceptia proprie, a facut adevarul sa curga tot spre final ca o cascada ce se ciocneste brusc de apa de la baza ei. E un rau de informatii bruste care te trezesc la realitate dintr-o poveste care te tinea in suspans, si intr-o oarecare vibratie ce-ti pulsa. Si sincera sa  fiu, imi aminteste de cartea Spartacus, pe care am citit-o acum vreo 4-5 ani. A fost chiar prima carte care am citit-o si cu care defapt mi-am inceput hobby-ul pentru carti si literatura in adevaratul sens al cuvantului. E ca prima dragoste, nu o uiti. La cartea Spartacus, am plans la final de credeam ca nu ma mai opresc. Si asta e de asemenea, acea senzatie ca intri in poveste si parca esti langa personaje, le simti.
Eu mereu am iubit istoria, iar printre altele Roma antica m-a fascinat enorm de mult, din nenumarate motive, iar iubitorii acestei perioade sigur imi dau dreptate. Deci, in caz ca va atrage perioada asta, va recomand cu caldura aceasta carte si nu veti regreta. Eu nu am regretat ca am citit-o, pentru mine a fost o adevarata placere sa o citesc si sa o am in biblioteca personala.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu